Top 10 conturi pe Instagram despre arhitectura si design

Back to Blog

Top 10 conturi pe Instagram despre arhitectura si design

 Ce este Instagram-ul?

Instagramul ca si Facebook-ul, Google+, Pinterest sau altele, este o platforma de socializare ce permite utilizatorilor incarcarea de poze si video-uri pe care pot aplica filtre digitale, pe care ulterior, le pot distribui prin intermediul celorlalte platforme de socializare.

Instagram-ul, spre deosebire de Facebook, permite ca utilizator sa te abonezi doar la informatii de interes fara a fi agresat cu multe reclame sau cu informatii despre persoane care nu sunt in cercul tau de prieteni. Astfel, Instagram-ul iti permite sa te concentrezi doar pe acele informatii de care ai nevoie.

Instagramul se axeaza foarte mult pe poze si pe materiale video si mai putin pe partea de continut. Atunci cand incarci poze in Instagram poti aplica o serie de filtre care te pot ajuta ori sa scoti anumite aspecte in evidenta ori sa-i dai un aspect unic si deosebit.

Pentru utilizatorii experimentati, exista si aplicatii separate, dedicate pentru editarea fotografica, cum ar fi: Pixlr Express, VSCOCam, sau Snapseed care te pot ajuta sa editezi pozele si apoi sa le urci pe contul tau de Instagram.

Utilizatorii acestei retele apreciaza in mod deosebit conturile de Instagram care sunt active in ceea ce priveste distributia de poze si video-uri, in mod regulat si pe un anumit subiect.

Conturile cu cei mai multi urmaritori (followers) sunt acele conturi care publica regulat, se concentreaza pe subiectul lor de nisa si aduc un plus in ceea ce priveste informatiile personale despre brand-ul sau persoana din spatele contului de Instagram.

In 2010, Instagram este achizitionat de catre Facebook pentru suma de 1 miliard de euro. Astfel, ca in 2017, putem spune ca Facebook si Instagram sunt acceasi companie. Din acest motiv, conturile de social media pot fi asociate complet, astfel incat distribuirea sau promovarea pe una din retele de socializare sa determine actualizarea si pe cealalta retea sociala, daca vrei acest lucru.

Instagram-ul poate fi folosit doar de pe telefon sau tableta. Pe calculator/laptop poate fi descarcata aplicatia si chiar accesata, dar nu poti posta poze noi si nu poti nici modifica vreo informatie.

 

Cele mai interesante conturi de Instagram despre arhitectura si design

Ne-am gandit ca ar fi de mare ajutor sa adunam intr-un articol informatii despre conturi de instagram care ar putea fi de folos arhitectilor. In acest sens, mai jos am facut o mica lista cu conturi de Instagram din Romania, dar si din alte tari, pe care arhitectii le-ar putea urmari. Conturile de Instagram nu sunt listate intr-o ordine anume.

Similar cu multe alte domenii, arhtitectii au nevoie de brand personal, de expunere in mediul online, de a-si promova proiectele si ideile catre cat mai multe persoane.

Multi arhitecti, din pasiune personala sau din nevoie, au ales sa foloseasca Instagram-ul si putem gasi si in Romania astfel de conturi pe care le poti folosi in mai multe moduri: inspiratie, identificarea trend-urilor din industrie, dezvoltarea retelei de cunostinte in domeniu sau extinderea expunerii tale.

 

  1. Contul World Architecture & Design – https://www.instagram.com/arhitecturedesi

Un cont ideal pentru arhitecti. Posteaza exclusiv poze cu proiecte si solutii de arhitectura. Posteaza poze de foarte buna calitate, fara sa umple fiecare postare de hashtag-uri (#cuvantcheie) sau fara a fi umpluta cu linkuri catre diferite site-uri.

  1. Contul modern.architect – https://www.instagram.com/modern.architect

Contul cu cel mai mare numar de urmaritori, mai ales daca facem o comparatie cu numarul de alte conturi urmarite (1.1m followers vs 30 following). Pozele sunt concentrate strict pe arta si arhitectura si sunt din toata lumea, din S.U.A. pana in Europa sau Asia, dar nu le apartin proprietarilor contului.

Acest cont de Instagram functioneaza similar cu un agregator de poze pe arhitectura, adunand poze din diferite surse si de la diferite persoane. Contul este foarte activ, si fiecare postare are zeci de comentarii, dar marele avantaj este ca posteaza de 3-4 ori pe zi strict pe subiect.

  1. Contul i.n.t.e.r.i.o.r. – https://www.instagram.com/i.n.t.e.r.i.o.r

Acest cont, este contul de instagram concentrat pe design de interior ce lucreaza in parteneriat cu modern.arhitect, din aest motiv l-am si inclus in aceasta lista. Are aproape 70.000 de urmaritori pentru un singur cont de Instagram orientat catre design-ul de interior este de apreciat si merita sa fie urmarit.

  1. Contul 100contemporary – https://www.instagram.com/100contemporary/

Un cont personal de arhitectura cu 2.000 de urmaritori si aproximativ 4.000 de postari cu poze pe arhitectura si design de interior. Chiar daca foloseste hashtag-urile, n-o face intr-un mod abuziv, dar posteaza poze de o foarte buna calitate si foarte captivante, cu constructii arhitecturale si amenajari interioare.

  1. Contul cristeaarchitecture – https://www.instagram.com/cristeaarchitecture

Este contul lui Iulius Cristea – Cristea Arhitectura birou de design arhitectural care isi actualizeaza contul de Instagram doar cu poze din propriul portofoliu de proiecte sau de fotografii. Nu este la fel de activ sau cunoscut precum celelalte, dar merita urmarit.

  1. Contul Adelei Parvu – https://www.instagram.com/adelaparvu

Din cate am gasit noi este cel mai mare cont de Instagram din domeniul arhitecturii si design-ului de interior, din Romania, avand peste 12.000 de urmaritori si peste 1.200 de postari. Blog-ul Adelei Parvu a primit titlul de cel bun blog de design de interior in 2016, din Bucuresti. Este prezenta pe aproape toate retelele sociale si foarte activa in domeniul ei. Merita urmarita activitatea ei.

  1. Contul Alinei Albin – https://www.instagram.com/alinaalbin

Este o blogerita romanca stabilita in S.U.A. pasionata de calatorii, daca ne uitam pe blog-ul ei, sau de arhitectura, daca ne uitam la contul ei de Instagram. Contul Alinei este unul foarte activ, avand 1.800 de urmaritori si peste 1.200 de postari. Punctul forte al acestui cont de Instagram este ca postarile ei sunt din S.U.A. sau de unde mai calatoreste ea, astfel ca este o buna varianta pentru diversificarea.

  1. Contul architectanddesign – https://www.instagram.com/architectanddesign

Cont axat pe arhitectura si design care are 800.000 de urmaritori. Pozele sunt de foarte buna calitate si contin in textul fiecarei postari o mica descriere a proiectului: locatie, casa/birou de arhitectura, an realizare proiect si asa mai departe.

  1. Contul architecture_hunter – https://www.instagram.com/architecture_hunter

Arhitecture Hunter inregistreaza in 2017 aproape 1 milion de urmaritori. La fel ca modern.architect si ca multe alte conturi, toate pozele postate nu sunt din proiectele lor personale, dar sunt strict pe arhitectura si/sau design interior.

  1. Contul architecturedose – https://www.instagram.com/architecturedose

Un alt cont de Instagram pe Arhitectura care inregistreaza in prezent, in 2017, aproape 700.000 de urmaritori. Pe hashtag-ul #architecturedose pe Instagram pot fi gasite 10.000 de postari relevante. Au si un blog foarte interesant si publica zilnic informatii interesante impachetate in doza zilnica de arhitectura.

  1. Alte conturi de Instragram pentru Arhitecti de luat in calcul:

https://www.instagram.com/architizer

https://www.instagram.com/architecturenow

https://www.instagram.com/amazing.architecture

https://www.instagram.com/architects_need

https://www.instagram.com/zahahadidarchitects

https://www.instagram.com/architectview

https://www.instagram.com/architecture.rse

https://www.instagram.com/archixxi

In mod evident lista conturilor de Instagram de interes pentru Arhtitecti nu se rezuma la cele de mai sus. Totusi, aceasta lista e un bun punct de plecare in identificarea altor conturi similare. Daca consideri ca sunt si alte astfel de conturi care merita adaugate in acest articol te rog sa ne anunti.

 

Sfaturi utile pentru folosirea Instagramului

Identificarea altor conturi de Instagram concentrate pe Arhitectura o poti face urmarind detaliile din fiecare postare. Vezi daca au fost mentionati arhitectii si designerii care au facut parte din proiectul respectiv, urmareste comentariile din cadrul postarii, verfica hastag-urile #cuvantcheie din postarile conturilor pe care le urmaresti deja si cauta dupa acele cuvinte conturi noi de Instagram care te intereseaza.

Chiar daca nu esti foarte priceput(a) in utilizarea noi tehnologii, crearea unui cont si utilizarea Instagramului nu trebuie sa te sperie, Instagramul poate este cea mai simpla platforma de socializare.

Daca te intrebi de ce ti-ai mai face cont de Instagram atunci cand ai Facebook, mai ales ca in Romania sunt considerabil mai multi utlizatori de Facebook decat Instagram, este usor de inteles.

Nimic mai adevarat. Cu toate astea, utilizatorii de Instagram sunt interesati de anumite subiecte si folosesc aceasta aplicatie pentru a putea urmari doar acele subiecte. Ei cauta prin Instagram folosind #hashtag-urile, alte conturi si postari care sunt de interes pentru ei.

Mai mult decat atat, Instagram, odata instalat pe telefon, iti faciliteaza incarcarea de poze imediat ce le-ai realizat doar prin intermediul unor click-uri ‘de tip next-next’. Dupa incarcare, poti edita poza putin fara a avea nevoie de cunostinte de specialitate, iar apoi s-o postezi pe contul tau de Instagram.

Ulterior, poti distribui poza postata pe Instagram, pe celelalte platforme de socializare pe care le folosesti cum ar fi: Facebook, Google+, Pinterest, Flickr si altele.

Bonus – Adauga logo-ul tau sau un link catre site-ul biroului/casei de arhitectura pe care o reprezinti, pe fiecare poza pe care o postezi, pentru a canaliza eforturile catre tine si brand-ul tau.


Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Blog